Orgoliul …. sau atunci când „prostul” nu are nici o îndoială… – partea a doua

Posted by

          În fiecare dintre noi există o doză de orgoliu, care iese la iveală atunci când se ciocnește cu orgoliul altei persoane care ne deranjează sau ne rănește. Uneori suntem inițiatorii etalării orgoliului nostru, alteori dorim să răspundem cu aceeași monedă.

          E firesc să ne întrebăm dacă orgoliul e bun sau rău. Fiecare avem nevoie de o doză de orgoliu, necesar evoluției și adaptării noastre, dar când acesta devine stăpân și face rău altora, cu timpul va deveni dușmanul nostru. Orgoliul, în limitele normalului, este o dovadă a iubirii de sine, pentru că el stă la baza încrederii în sine și a motivației spre ținte superioare. Este o expresie a individualității. Un om este în regulă dacă prin ceea ce face nu deranjează pe cei din jur și nu-și tulbură existența. În relațiile de iubire, de cuplu sau părinte – copil, nu are ce căuta orgoliul, acesta fiind expresia luptei de putere, iar unde este luptă nu poate fi și iubire autentică. Totuși, niciodată nu trebuie să trecem în extrema cealaltă, a modestiei excesive sau a umilinței, care în timp devine tot expresia orgoliului.

          Noi nu ne naștem orgolioși ci, pe parcursul existenței noastre suntem nevoiți să ne apărăm în diverse situații. În spatele orgoliului stă întotdeauna frica, cea mai importantă emoție care își pune amprenta asupra vieții noastre. La o privire obiectivă spunem că orgoliul este expresia frustrărilor noastre. Dar frustrările de unde apar? Din frica de acțiune, frica de a nu fi iubit, de a fi respins, judecat, criticat, de a nu te face de râs, de a fi părăsit, frica de suferință… Psihicul, pentru a ne apăra de suferință, generează mecanisme de apărare, orgoliul putând fi o formă a acestora.

          Pentru a răzbate în hățișul fricilor sale, orgoliosul vrea să pară puternic, superior, când, de fapt, este o falsă putere, o falsă încredere, o falsă stimă de sine. Orgoliul îl stăpânește pe orgolios, comportamentul acestuia fiind practic inconștient. Faptul că puterea sa nu e autentică îl face foarte ușor de manipulat, el devenind victima propriului orgoliu.

          Orgoliosul nu-și recunoaște greșeala de frica de a nu fi judecat, pedepsit, nu face un pas înapoi pentru că, cândva, a cedat și nu a primit ceea ce a așteptat, a fost trădat, mințit, se consideră superior tuturor pentru că doar așa e sigur pe el că va fi acceptat, iubit. De fapt orice om ne poate fi superior pe o anumită „direcție”. Nu putem fi în vârf în toate domeniile, este practic imposibil… doar pentru orgolios  nu e așa!

          Este important să facem distincție între orgoliu și mândrie. O persoană poate fi mândră fără a fi orgolioasă. Mândria se referă la propria părere despre sine care îți dă putere, încredere, pe când orgoliul este legat de modul în care am vrea să fim văzuți de ceilalți.

         Cum îmi dau seama că o persoană sau eu sunt orgolios? Iată câteva comportamente specifice:

  • El știe tot, cunoaște tot! Se luptă să-ți demonstreze că are dreptate. Este în stare să mintă și chiar să sfideze logica. Se impune, vorbește repede, grăbit, ca nu cumva să scape din mâini „puterea”, șansa de a câștiga „lupta”.
  • Nu își exprimă emoțiile, sentimentele, nu iartă, nu-și cere scuze. Consideră că exprimarea emoțiilor este o formă de slăbiciune.
  • Nu face nici o schimbare. De ce ar trebui să schimbe ceva? Doar e perfect! El e superior tuturor! Caută perfecțiunea la cei din jur. Nimeni nu e suficient de bun!
  • Nu se răzgândește niciodată pentru că o consideră un act de lașitate. Nu fac concesii și compromisuri. Dacă îi ceri sau îl rogi să facă într-un anume fel va face exact invers, chiar dacă are de pierdut. Este dispus să piardă timp, bani, prieteni, familie, agoniseala de-o viață, doar să fie așa cum vrea el, adică invers de cum vrei tu.
  • Se află mereu în luptă de putere chiar și cu cei pe care ar trebui să-i iubească, se compară, judecă, ironizează, critică, bârfește, nu e mulțumit de nimeni și de nimic. Este ipocrit și critică la ceilalți ceea ce tocmai el face.
  • Așteaptă recunoștință pentru faptele sale, se înconjoară de oameni pe care îi consideră mai jos decât el, pentru că aceștia de obicei îl flatează.
  • Fie se victimizează – toți sunt vinovați!, fie sare în ajutorul celorlalți cu sfaturi – doar el poate avea soluția corectă!
  • În preajma lui există mereu tensiune, conflicte stupide, o luptă de putere care în final se soldează cu emoții negative. De multe ori se observă cum persoana chiar revine la vechile discuții tensionate, pentru că niciodată nu e suficient.
  • Niciodată nu recunoaște meritele altcuiva. Este invidios și chiar dacă realizările celuilalt sunt evidente, el o pune pe seama norocului, nicidecum a capacităților persoanei respective.
  • Orgoliosul este egoist, nu-i pasă că rănește, că își urmărește interesul personal producând suferință celor din jur.
  • Din dorința de a se victimiza, de a găsi mereu vinovați, poate deveni cu timpul suspicios, să i se pară că unii complotează împotriva lui, că toți au „ceva” cu el. De aici se naște gelozia și posesivitatea.
  • Își creează situații în care să poată ieși în evidență: să-și etaleze hainele de firmă, să-și parcheze Mercedesul unde să-l vadă prietenii, să se laude cu prietenii sus-puși, cu tot ce a realizat, chiar dacă uneori sunt „doar în visele lui”.
  • Se va minți singur, nu va recunoaște realitatea vieții pe care o trăiește pentru că orgoliul nu-i permite să-și dezvăluie slăbiciunile. Nu este autentic și îi este frică să fie deschis.
  • Încearcă să manipuleze, face pe victima și acuză, sunt autoritari și tranșanți și încearcă să provoace teamă. Chiar dacă are de câștigat nu cedează, preferă să aibă dreptate decât să fie fericit.
  • Orgoliosul este nesănătos psihic și prin comportamentele sale poate produce suferințe puternice celor din jur, pot distruge viețile lor și acelor dragi. În timp vor dezvolta boli psihosomatice, deoarece stările interioare ne afectează corpul.

          În terapie orgoliul va face orice pentru a supraviețui, va apare rezistența la schimbare și „te va ataca” în primele săptămâni. Dacă ai curaj, după primele 5, 6 săptămâni, rezistența lui va începe să slăbească și totul devine din ce în ce mai ușor.

          Dacă ai cunoscut o persoană orgolioasă probabil știi că ea ne produce reacții diverse: ne atrag în mrejele lor, ne gratulează, ne lingușesc, pentru ca apoi să ne izbim de răutatea și egoismul lor. Ne rănesc când ne așteptăm mai puțin, ne umilesc, ne jignesc, ne bârfesc, uneltesc împotriva noastră, apoi apar din nou în viața noastră ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Uneori îi urâm, alteori putem fi invidioși că nu suntem în locul lor. Pot fi inteligenți și cu multe calități sau oameni cu o gândire limitată. Indiferent de persoană, orgoliul celuilalt va scoate la iveală orgoliul din noi înșine, obligându-ne „să ne luăm la trântă”. Orgoliul nostru devine reactiv la orgoliul celuilalt.                                                

          Indiferent despre cine e vorba, eu sau celălalt, orgoliosul nu e decât un om trist și nefericit… Și bineînțeles că el nu știe asta!

Psiholog clinician – psihoterapeut
Antoanela – Carmen Cogian

Copierea sau reproducerea fără menționarea sursei este strict interzisă!