FRICA DE RESPINGERE… sau atunci când nimeni nu mă vrea

Posted by

          Rana de respingere este prima rană care poate apare în viața noastră, încă din perioada intrauterină, când copilul poate interioriza emoțiile trăite de mamă în legătură cu venirea lui pe lume.

          Părintele uneori nu-și dorește copilul, poate nu dorește acel sex, poate nu-l dorește din cauza contextului – situație financiară, vârsta prea fragedă a mamei, conflictele din familie, stresul. Frica mamei de a avea un copil se transmite acestuia chiar din momentul conceperii. Mai târziu, situațiile neplăcute, incapacitatea mamei de a face față situației noi, lipsa unui ajutor din afară, problemele de sănătate ale mamei sau ale copilului, pot întări această rană, mama nemaifăcând față în nevoia de a acorda atenția necesară copilului. Astfel, copilul se simte respins. La fel este și respingerea din partea tatălui, care nu are capacitatea de a empatiza, de a fi alături emoțional de copilul său. Această rană este foarte profundă, cel care suferă se simte respins în ființa lui și consideră că nu are dreptul de a exista. Din frica de a nu fi respins, persoana își va construi masca fugarului.

          Cei care ne resping apar în viaţa noastră pentru a ne arăta cât de mult ne respingem pe noi înşine, fugarul atrăgând adesea persoane sau situații care îi produc panică.

           Iată câteva comportamente specifice persoanei care are rana respingerii:

  • Persoana care se simte respinsă este mereu panicată, deși declară că nu-i este teamă de nimic. Prima reacție la panică este aceea de a se salva, de a se ascunde sau de a fugi. Din cauza fricii își pierde uneori memoria, uită ce vrea să spună, crezând că are dificultăți de memorie. Fugarul intră în panică și rămâne blocat în fața părintelui sau altor persoane de același sex;
  • Refuză să se atașeze de tot ceea ce este material din frica inconștientă de a nu putea fugi atunci când vrea să se autoprotejeze;
  • Persoana care are această rană este cea mai predispusă la ură. Poate trece cu ușurință de la „marea iubire” la ură profundă, fapt care confirmă uzura sufletească în care trăiește permanent;
  • Este foarte reținut în a avea o relație cu părintele de același sex și își creează strategii abile de a nu-și respinge părintele, deși nu se simte confortabil în relație cu acesta. Are resentimente împotriva lui, îl poate urî, nu-l acceptă ca om și părinte și în consecință nu-l consideră un model demn de urmat. De cele mai multe ori, părintele de același sex s-a simțit la rândul lui și el respins de părintele lui de același sex, această rană fiind transmisă pe linie transgenerațională. Deoarece îi este foarte greu să se ierte, persoana nu va recunoaște resentimentele și ranchiuna față de părintele său;
  • Din cauza fricii de a fi respins are în general foarte puțini prieteni și creează strategii de „a fi invizibil”. Devine singur, izolat de societate și nu de puține ori se simte respins de cei din jur – mereu spune: …nu vrea să se întâlnescă cu mine…. cred că nu mă place…. nu am cu cine relaționa… Îi este frică că nu va fi acceptat de ceilalți, fugarul nu înțelege că respingerea e „doar în capul lui” și că găsește justificări pentru asta – decât să sufăr din cauza respingerii mai bine mă ascund!
  • Fugarul se va îndrepta spre profesii care îl ajută să evadeze, va lucra de multe ori singur sau va fi plecat foarte mult de acasă;
  • Această rană ne afectează capacitatea de comunicare. Persoana își exprimă cu greu opiniile și îi este frică de judecata celorlalți: se face de râs, nu e important ceea ce spune, este fără valoare, este ascultat din politețe. Dacă vrea să ceară ceva cuiva, nu îndrăznește, deoarece consideră că nu e suficient de împortant pentru a se deranja cineva pentru el;
  • Când este tânăr, deoarece are probleme cu propria-i identitate, va fi tentat de a se mula și de a se pierde în personalitatea celui care îl acceptă, îl va admira și îl va sui pe un piedestal;
  • Se devalorizează, se compară cu cei din jur și nu se consideră demn de iubire. Deoarece au o imagine de sine negativă pot avea tendința de a deveni perfecționiști pentru a căpăta valoare și prețuire în ochii celorlalți. Perfecționismul se clădește și pe frica de a nu fi judecați în cazul în care vor greși, judecata fiind percepută ca și respingere;
  • În adâncul sufletului fugarul nu-și găsește liniștea, e mereu în alertă, nu-și găsește sensul existenței. Își va crea inconștient situații de evadare din grupuri, spre locuri noi, locuri de muncă noi, țări noi, poate își va găsi sensul, dreptul lui de a exista;
  • Acest copil își va crea o lume imaginară, este cuminte și liniștit, nu creează probleme, nu face mult zgomot. Mai mult, dacă vede că cineva „a uitat” de existența lui se simte bine pentru că va anula astfel posibila panică;
  • Aproape de fiecare dată, mama unui astfel de copil are intenția de a-l supraproteja. Copilului i se spune mereu că e neputincios, incapabil să facă unele lucruri, părinții gândesc în locul lui, până când acesta interiorizează modul în care funcționează și rămâne infantilizat, fără a avea încredere în el, fără a acționa, fără a lua inițiativa. Copilul se simte respins pentru că i se impune „un scenariu” după care să funcționeze, „scenariul” lui nefiind bun, calitățile lui nefiind apreciate. Un astfel de copil, când va deveni adult, va simți iubirea ca pe o sufocare și va fugi din relații de frica de a nu i se impune modul cum să-și trăiască viața;
  • Persoanele care au acestă rană pot avea dificultăți în a accepta sexualitatea, iar frica de a nu fi respinși îi va determina pe ei înșiși să respingă un potențial partener. Acest fapt se întâmplă deoarece se simt respinși de persoanele de același sex și le este teamă să nu respingă persoanele de sex opus. Fără să vrea, vor atrage situații în care sunt respinși pe plan sexual sau se privează singuri de sexualitate;
  • Deoarece se respinge pe el însuși, se respinge în existența lui, sabotându-și practic viața, realizările, bucuriile;
  • Fugarul se maturizează repede, nu-și atribuie dreptul de a fi copil, poate așa va supăra mai puțin și nu va fi respins;

          Părintele de acelaşi sex are rolul de a ne învăţa să iubim, să ne iubim şi să dăruim iubire. Părintele de sex opus ne învaţă cum să ne lăsăm iubiţi şi cum să primim iubirea.

          Să știi că ai dreptul să exiști!

Psiholog clinician – psihoterapeut
Antoanela – Carmen Cogian

Copierea sau reproducerea fără menționarea sursei este strict interzisă!