Posted by 
Orgoliul, prin părerea foarte bună, exagerată și nejustificată despre sine, este tendința de a ridica pe un piedestal Eul propriu ca urmare a neliniștilor generate de frustrările noastre. E bine să învățăm cum să ne raportăm la Eul nostru, nici să-l minimalizăm, să-l ignorăm, nici să-l exaltăm, să-l inflamăm.
Orgoliul este primul din cele șapte păcate capitale. Consecința acestui păcat este cea mai puternică în viața unui om: trăirea vieții într-o zonă inconștientă de sine, dacă ar fi să ne exprimăm metaforic – cum te naști așa mori…
Orgoliul a fost „valorizat” indiferent de cultură și perioadă istorică: japonezul care își face seppuku, dueliștii și muschetarii care apărau onoarea femeilor lor sau a conducătorilor, politicienii care le știu pe toate, medicul care în superioritatea lui nu acceptă și o altă variantă, paranoia dictatorilor, megalomania, cu punctul culminant de sacrificare a propriului popor refuzând ajutorul în situații critice, superioritatea rasei ariene. Războaiele au ca fundament orgoliul, fie că e vorba de supremații de teritorii, fie că e vorba de neacceptarea unei alte religii decât cea personală.
Orgoliosul e cel care se cunoaște cel mai puțin pe sine. Faptul că e foarte plin de el, foarte îngânfat, că are o părere foarte bună despre sine, nu va vrea să știe nimic nou și va rămâne în autosuficiența lui, pentru că de fapt nu se îndoiește de nimic ce îl reprezintă. De aici pornește și iritarea acestuia atunci când este contrazis, pentru că inconștient apare frica de a afla un adevăr care nu corespunde standardelor fixate de Eul său. Adevărul e doar adevărul lui! El îți impune propriul program mental de viață, nu contează decât proiectul lui, ideile lui, „delirul” lui.
Orgoliul te poate înrăi, te poate prosti, te poate face ridicol în fața celorlalți și încet, încet, vei fi izolat, să rămâi în lumea ta perfectă și de neclintit. Prostia ca efect al orgoliului nu are nici o legătură cu inteligența individului. Poți fi inteligent, dar necunoașterea de sine, nedezvoltarea conștiinței de sine, te poate face să-ți distrugi viața … ca un prost.
Orgoliosul se simte mai bine decât ceilalți, e mai înzestrat, mai „sus”, doar cum procedează el e corect, doar marca lui de mașină e valabilă, de preferință doar Mercedes, doar ceea ce face el e important și bine plătit, doar el are cele mai tari relații și prieteni sus puși, doar excursiile pe care le face el sunt cele mai senzaționale, și nu se rușinează câtuși de puțin „să te scoată la lecție” ori de câte ori vă întâlniți. Indiscutabil el va fi singurul câștigător! Uneori orgoliosul chiar își plănuiește atacul; se întâlnește cu persoane, „dușmanii” din mintea lui, doar când are o „bombă” de aruncat: Am făcut asta, am cumpărat asta, voi face asta, eu…. eu…. eu…. Dacă cumva intri în jocul lui și îl contrazici spunând părerea ta timidă, șansele de a ieși neșifonat sunt practic zero!
Sunt femei care se laudă cu frumusețea lor, dar de fapt ea nu a făcut nimic pentru asta; n-ai nici un merit că ești blondă cu ochii verzi! Orgoliosului nu ai ce să-i dai! Nu-i trebuie nimic… nu are nevoie de ajutorul tău, el își dă practic totul. E ambițios, vrea mereu funcții, are poftă de stima altora, poziții, onoruri, vrea să fie văzut cu persoane importante. Orgoliosul se place foarte mult și nimeni nu e mai frumos și mai inteligent decât el.
Sinuciderea, deci suprimarea Eului, este forma cea mai înaltă de orgoliu. Nimic din ceea ce mă înconjoară nu mă merită, dacă eu dispar se va face o gaură în cer, fără mine nimic nu va mai exista, mă voi răzbuna pe cei rămași, care în sfârșit își vor da seama ce au pierdut.
Eul adus la cote înalte, de necontrolat, devine otravă pentru suflet.
Efectele neîmblânzirii orgoliului:
- Poziția de victimă și de acuzare permanentă a celor din jur duce la izolarea persoanei, la depresie. Acel „eu sunt cel mai cel, nimeni nu-i ca mine, toți sunt vinovați, toți greșesc” duce practic la identificarea persoanei cu ea însăși, izolând-o de ceilalți.
- Orgoliul, prin tendința de a nu te îndoi de nimic și că totul e doar așa cum știi tu, te împinge să aduci mereu argumente, justificări și de cele mai multe ori false dreptăți, adică acele fracturi de logică care nu de puține ori vor stârni amuzametul celor cu care relaționezi. Comportamentele specifice sunt de judecativitate, ironie, comparații, bârfă. Tendința de a schimba pe cineva, chiar dacă ai argumente pentru asta, e tot o formă de orgoliu.
- Orgoliosul nu suportă să fie pe locul doi și va avea mereu tendința de a se lăuda cu ce are, ce face, cine este. Pentru că orgoliul nu este niciodată mulțumit te va determina să te lauzi și cu ceea ce nu există, ceea ce nu faci sau ce nu poți, creând astfel o falsă stimă de sine, grandomania. Aceștia sunt etichetați de cei din jur ca fiind lăudăroși și în final mincinoși.
- Faptul că ești convins că ești singurul care are dreptate, te va determina să fii încăpățânat și să nu mai produci nici o schimbare în viața ta.
- Deoarece „planul” orgoliosului e singurul și cel mai bun, ajunge să nu-i pese de nimic ce e în jurul său, egoismul său producând suferințe celor din jur.
- Orgoliosului îi lipsește empatia, el nu mai realizează că prin comportamentul său umilește, rănește, devalorizează oamenii din jurul său sau, de ce nu, uneori poate face totul și conștient. Acesta ajunge să fie respins și ignorat de cei din jur, producându-se un vid, în jurul lui rămânând doar cei „care sunt nevoiți” să-l suporte. Orgoliosul va găsi explicații fantasmagorice pentru comportamentul celuilalt, găsindu-l vinovat, va deveni impulsiv și agresiv.
- În forma sa accentuată, orgoliul poate ajunge la patologie: tulburări de personalitate, psihopatii, paranoia, delir de grandoare, identificări cu persoane faimoase.
În partea a doua a articolului vom vedea care sunt cauzele formării orgoliului, comportamentele specifice și cum putem îmblânzi această parte negativă a personalității noastre.
Psiholog clinician – psihoterapeut
Antoanela – Carmen Cogian
Copierea sau reproducerea fără menționarea sursei este strict interzisă!