Oamenii, ca ființe sociale, sunt mereu în relații cu cei din jur: în cuplu, relația părinte – copil, relații la locul de muncă. Conform lui Karpman, care prezintă relațiile dintre oameni sub forma unui triunghi, ne asumăm trei roluri: victima, agresor și salvator.
Fiecare dintre noi, atunci când am crescut în familii disfuncționale, căutăm cu toate puterile să menținem starea în care am fost învățați să trăim și să repunem în scenă, mereu și mereu, aceeași dramă, folosindu-ne de jocuri psihologice. Aceste jocuri se finalizează cu profunde emoții negative fără niciun câștigător. În nefericirea noastră alegem inconștient să jucăm unul din cele trei roluri.
CUM ALEG ROLUL JUCAT
Rolul îl alegem în funcție de persoana cu care intrăm în relație. Pe parcurs acestea se pot schimba, se trece de la un rol la altul după felul cum evoluează relația. Rolul cel mai important îl are victima. Fără „ea” celelalte roluri își pierd funcția, devin un nonsens, trecerile de la un rol la altul făcându-se doar prin poziția de victimă.
CUM RECUNOSC O VICTIMĂ
În primul rând se plânge de viața tristă, de nenorocirile de care are parte mereu, de norocul care o ocolește, comparativ cu ceilalți „care nu mai pot de bine”. E riscant să fii vesel în prezența unei victime deoarece vei sfârși să te simți vinovat pentru asta și să ți se reproseze ca nu-ți pasă de necazurile ei. Dacă cumva îți trece prin cap să o încurajezi și să o ajuți, vei sfârși fiind acuzat că nu știi despre ce vorbești, că situația ei este ieșită din comun și nu are rezolvare. Când vei reuși să scapi de ea te vei simți de parcă te-ai întoarce de pe front, epuizat și fără vlagă. Te asigur că data viitoare când o vei vedea vei trece pe celalalt trotuar! Acesta este motivul pentru care îi este întărită poziția de victimă – faptul că nu are prieteni și toți o ocolesc, că e ceva în neregulă cu ea, că nu e suficient de bună, că datorită ei se întâmplă toate relele din lume. Nemulțumirile victimei sunt distribuite pe trei direcții: nemulțumiri legate de persoanele din jur, nemulțumiri față de propria persoană și cele față de situațiile de viață.
DE CE MĂ VICTIMIZEZ
Strigătul de ajutor al Victimei este „Nu pot!”. Sentimentul neputinței de a se adapta, de a-și trăi propria viață, fricile care o domină, stau la baza acestui comportament. Frica de eșec, frica de a nu fi judecat, frica de a nu se face de râs, frici care ți-au fost implementate din copilărie stau la fundația acestui rol. Este greu să recunoști acest lucru, este un atac insuportabil la stima ta de sine și atunci cel mai comod e să dai vina pe cei din jur, pe soartă, pe lipsa norocului, mai nou…. pe Karma pe care trebuie „să ți-o arzi” și nu ai scăpare. Orice și oricine e vinovat, doar eu nu! Cu alte cuvinte Victima se percepe ca fiind rezultatul a ceea ce vine din afara sa. Aceasta este și o tehnică subtilă de evitare a rezolvării propriilor probleme, trecând atenția de la mine la ceilalți, la exterior.
CUM IESE VICTIMA DIN IMPAS
Deoarece Victima se consideră incapabilă să-și rezolve problemele, pentru a-și juca rolul, va acționa în două moduri, în funcție de persoana cu care intră în relație. Dacă persoana respectivă este dispusă „să o salveze”, adică Salvatorul din triunghiul lui Karpman, acesta de pe o poziție de superioritate, va încerca din răsputeri să se lase pe sine deoparte și să ajute Victima. Victima obosită că trebuie să se conformeze în găsirea soluției, nedorind de fapt asta, va deveni Agresorul Salvatorului, trimițându-l să-și vadă de treburile lui, că doar nu știe el mai bine cum stă treaba. Dacă, în schimb, persoana la care se plânge Victima este Agresorul, acesta o va judeca, o va considera incapabilă și fără valoare, lucru care „i se potrivește mănușă” Victimei pentru că i se confirmă ceea ce credea despre ea, ca e o….. victimă nefericită. Faptul că este așa cum spune Agresorul justifică de fapt incapacitatea ei de acțiune: „Așa e! Nu pot!”.
CE CÂȘTIG DIN ACEST ROL
Dacă întrebi o Victimă care e beneficiul din rolul jucat, va face ochii mari și rotunzi, ca și cum sunt în afara problemei. Deși pare un nonsens să ai un beneficiu, ei bine ai! Este soluția ideală de a-ți hrăni stima de sine atrăgând atenția celor din jur și totodată să ai o scuză pentru lipsa de acțiune. Faptul că devii centrul atenției implicându-i pe ceilalți să acționeze în locul tău, bombardându-i mereu cu emoții negative, e un câștig pe termen scurt. Pe termen lung, se va face liniște în jurul tău, toți prietenii evitându-te pentru a nu-i „încărca” cu nefericirea ta.
CE POT FACE
În primul rând să recunoști că nu ești victima nimănui și viața pe care o ai se datorează modului cum gândești și cum acționezi. Nimeni nu decide în locul tău, iar dacă lași pe altcineva să decidă…. tu ai decis! Conștientizează-ți problemele și treci la acțiune!
În al doilea rând, un exercițiu bun ar fi să-ți faci o obișnuință din a fi recunoscător pentru ceea ce ai și să te bucuri de ceea ce ai. Nu ești tu cel mai nenorocit om de pe Pământ! Privește în jur și vezi câte avantaje ai în comparație cu alții care nu se plâng!
Din păcate este foarte greu să ieși din acest rol fără un ajutor specializat, fiind nevoie de monitorizarea unei persoane „din afară”. Cu timpul, faptul că ești mereu încărcat de negativitate și de emoții neplăcute, va genera boli psihosomatice, începând cu slăbirea sistemului imunitar.
Psiholog clinician – psihoterapeut
Antoanela – Carmen Cogian
Copierea sau reproducerea fără menționarea sursei este strict interzisă!