Posted by 
Așa cum știm, de mii de ani, femeia a fost mai mereu cea care trebuie să se sacrifice: pentru soț, pentru copii, pentru familie.
S-a transmis transgenerațional mesajul că femeia nu trebuie să se pună niciodată pe primul loc pentru că: nu e suficient de bună, nu e suficient de deșteaptă, copiii sunt cei mai importanți, nu merită….
Nimic nu te pregătește și nu prevestește cum va fi viața ta! Făt-Frumos mult visat se transformă în scurt timp într-un orb, un mut și un surd pe care nu-l mai recunoști, palatul de cleștar mult visat se dovedește a fi un loc unde nu se mai termină treaba niciodată și ești singură pe câmpul de bătălie, iar educația și creșterea copiilor e de fapt tot treaba mamei, nu? Și parcă nu ar fi deajuns, mai ești și pusă la zid că ai nesimțirea că nu ești super – femeie, super – mamă, super – sexy și toate cele. Dacă nu reușești e vina ta… nu ești organizată, nu știi, nu faci suficient, nu te-ai sacrificat îndeajuns, nu ești recunoscătoare pentru ceea ce ai, chiar dacă sunt niște biete firmituri.
Furia acumulată de mamă poate fi foarte ușor transferată asupra fiicei acesteia, o țintă sigură, deoarece fiica tânără îi reamintește mereu mamei de potențialul ei irosit și netrăit.
Dacă fiica refuză să preia cutumele sociale, cele pe care mama sa „le-a înghițit” ascultătoare, lupta inconștientă dintre cele două se ascute. Emanciparea fiicei îi va aminti în permanență mamei de viața irosită, de sacrificiul pe care l-a făcut pentru familie, pe când ea „e bine merci”.
Poate fi și varianta în care fiica, docilă, ca să nu-și dezamăgească mama, preia modelul acesteia, dar se dezamăgește de fapt pe ea însăși. Fiica nu vrea să piardă iubirea și aprobarea mamei, de aceea asimilarea credințelor limitative, inconștiente, este o formă de loialitate față de aceasta. Compasiunea fiicei pentru mama ei, dorința de a-i fi pe plac și frica de conflict, o vor convinge pe aceasta să nu dorească să-și depășească mama, sabotându-și viața: va intra în relații cu bărbați care o vor degrada, se va sabota profesional, nu va avea o viață socială și se va închide în relația de cuplu, nu-și va crea bucurii. Astfel, devenind loială suferinței mamei cu propria suferință, își va „spăla” o parte din vina pe care o simte față de sacrificiul mamei. Femeile sunt învățate să prețuiască relațiile mai mult decât pe ele însele, realizând de multe ori prea târziu sau niciodată că lucrul cel mai important este trăirea cu pasiune a propriei vieți.
Mai mult, mama „va avea grijă” ca, direct sau voalat, să-i amintească fiicei de sacrificiul ei și de faptul că îi e datoare: fie să preia mai departe modelul, fie să iasă din lagărul sufletesc în care a trăit ea. Din nefericire, în ambele cazuri, fiica va prelua modelul inconștient. Depășirea acestei bariere, adică emanciparea ei ca femeie, se va produce doar cu o luptă puternică interioară și cu vindecarea ranei dintre mamă și fiică.
Oricât am încerca, ca și copii, să ne simțim vinovați pentru nefericirea mamei, nu vom reuși să o salvăm. Oricât ar încerca o fiică să se sacrifice în propria viață, niciodată nu va fi îndeajuns, pentru că niciodată nu îi va putea da mamei sale viața înapoi. Starea de victimizare permanentă în fața fiicei și sentimentul de vinovăție la care „o obligă” inconștient, produce o disonanță cognitivă în mintea tinerei femei, între ceea ce-și dorește și ceea ce o obligă vinovăția: Ea nu este suficientă pentru visele ei! Această loialitate față de rana mamei, suportul moral pentru aceasta, nu îi va face un bine acesteia, ci o va menține în aceeași stare de victimizare.
Relația dintre mamă și fiica ei este cea mai importantă relație din viața oricărei femei și se proiectează în toate relațiile pe care femeia respectivă le va avea pe parcursul vieții: cu tatăl, cu frații și surorile, cu partenerii de cuplu, cu copii acesteia, prieteni, colegi.
Iată câteva comportamente, adică mecanisme de adaptare disfuncționale, care te vor ajuta să înțelegi dacă ești în această situație:
- Te compari mereu și niciodată nu ești suficient de bună;
- Trăiești mereu cu frica de a nu te face de râs;
- Tolerezi comportamente de disprețuire din partea celorlalți;
- Stai în relații toxice;
- Ești dependentă în relații și ai nevoie mereu de susținere emoțională;
- Ești mereu în competiție cu alte femei;
- Nu ai curaj să-ți susții punctele de vedere și dorințele, ca să nu superi;
- Te autosabotezi profesional, ai frică de eșec și frică de succes;
- Te simți vinovată pentru situațiile pe care le trăiești, pentru dorințele tale;
- În relațiile de cuplu și cele de mamă – copil ești rigidă și dominatoare;
- Îți autosabotezi viața socială, nu-ți creezi bucurii, eviți activități extraprofesionale;
- Suferi de depresie, ai tulburări de alimentație – bulimie, anorexie, suferi de adicții – tutun, alcool, droguri;
Când ajungem să vindecăm această rană ne dăm seama cât de eliberator este pentru copiii noștri să aibă o mamă bucuroasă și împlinită. Astfel mama își dezleagă fiica să-și urmărească visele fără a se simți vinovată, rușinată și fără a avea sentimente de obligație față de cineva. Rana mamei nu este de fapt despre mama ta ci despre tine, despre felul cum primești darurile și bucuriile vieții, fără să ai grija altora.
Psiholog clinician – psihoterapeut
Antoanela – Carmen Cogian
Copierea sau reproducerea fără menționarea sursei este strict interzisă!